Rezumat
Adrian Mureșan analizează critica literară românească post-2000, contrazicând teza lui N. Manolescu privind declinul capacităților noilor generații de cercetători. Articolul demonstrează că moștenirea critică s-a îmbogățit constant, adăugând noi straturi de receptare (polemice sau recuperatoare) pentru scriitorii canonici.
Sunt identificate, în același timp, și deficiențe structurale ale mediului literar contemporan: amestecul valoric indigest, denaturările ideologice, slaba reprezentare a teoriei literare și practicile de cenzură generate de modelele anchilozate din USR. Radiografiind producția anilor 2010-2011, autorul remarcă direcții majore de cercetare, precum literatura postbelică, politicile memoriei și „posturalitatea” autorilor.
În final, sunt analizate două studii de vârf: cartea Ancăi Hațiegan despre teatralitate și romanul în comunism și excelenta sinteză a Biancăi Burța-Cernat, care recuperează proza feminină interbelică, demontând prejudecățile misogine din epocă și ideologizările extreme.
Cuvinte cheie
critică literară; moștenire literară; canon literar; relectură, N. Manolescu
