Rezumat
Textul confesiv al lui Mircea Hristescu descrie un parcurs spiritual și artistic marcat de rătăcire și regăsire, având în centru recuperarea moștenirii creștine. După o tinerețe dominată de contracultură, experimentalism și „iconoclasm”, artistul mărturisește că a fost salvat de glasul tradiției, reîntorcându-se la fundamentele zidirii sale: Biserica, bunicii și maeștrii.
O întâlnire esențială a fost descoperirea pictorului Paul Gherasim, de la care a învățat așezarea cu smerenie și rugăciune în fața pânzei, asemenea pregătirii pentru Împărtășanie. Sub influența sa, Hristescu și-a schimbat abordarea, trecând de la o artă expresivă, seducătoare, la mortificarea pânzei și la „tocirea” negrului, până când lucrarea „învie”. Prin metafora „aracului” (tradiția orizontală și verticală) și a „altoiului” (lucrarea comună), autorul respinge trufia originalității. El propune o artă asumată din ascultare, unde asemănarea cu marii maeștri vine din iubire, iar actul picturii devine un instrument pentru a-L auzi pe Dumnezeu.
Cuvinte cheie
Paul Gherasim; metafora aracului și a altoiului; contracultură; moștenirea creștină; tradiția
